RSS Feed

Monthly Archives: Septembrie 2017

Ce ți-e și cu politețea în ziua de azi..

De ieri.

Încântată că voi încerca ceva interesant, ajung aseară într-un loc nou pentru mine. În mod normal, recepția ar trebui să fie accesibilă, la vedere, când intri într-o clădire cu mai multe încaperi. Nu a fost așa, dar nu-i bai, intrebăm, ne descurcăm. În primul hol în care ajung dau de o doamnă, clienta și ea, draguță, zâmbitoare, nu știa exact unde e recepția, dar mă îndrumă cât de cât. Bun. Merg mai departe, ajung într-o sală mare unde 6 doamne povestesc (vârste cuprinse intre 30 și 37 ani). Salut, ca așa e normal, nu răspunde nimeni. Insist. Întreb dacă imi pot spune unde găsesc recepția și NU răspunde nimeni. Încep să rad și mulțumesc pentru amabilitate, cu voce tare. Înaintez și ajung într-o altă încapere. Ta-na, am gasit ce cautam. Fericire mare sau nu. Deja eram ușor iritată. Nu-i nimic, am venit să mă destind așa că nu fac figuri. Doamna de la recepție imi cere dublu prețul de care am fost informată inițial. Că așa trebuie și gata. Încep sa râd. De mine. Plătesc și îmi zic în gând că sigur merită. Într-un final, fără să cer explicații, mi se returnează, de către tipa simpatică pentru care venisem, ce plătisem în plus. Cursul a meritat. Merita și banii în plus. Mai merg, pozitivă și cu zâmbetul pe buze.

Anunțuri

Ce pierzi dacă zâmbești?

Eram la un gând distanță să nu mai fiu o vecină amabilă, dar mi-am oferit șansa să mă răzgândeac. Obisnuită fiind să salut de fiecare dată cand întâlneam vecini, chiar si de la blocurile din apropiere, și la noua adresă am continuat cu obiceiul din copilărie. Recent am întalnit o nouă vecină, cu unele probleme de sănatate, fiind într-un scaun cu rotile. Bineințeles, am zâmbit frumos și am salutat de fiecare dată când o vedeam în fața scării. Cred ca cei din familie, când vremea era frumoasă și nu puteau să iasă la plimbare, o ajutau pe doamnă să coboare în fața blocului, unde aceasta petrecea mai mult timp. Întâlnindu-ne în aceste circumstanțe, de câteva ori mi-a răspuns la salut, dar cu jumătate de gură, iar într-o alta zi și-a întors privirea când a văzut că mă apropii. Deși am salutat, nu am primit răspuns. Bineințeles, primul gând a fost, gata, nu o mai salut niciodată. Să fie sănătoasă! 

Însă urcând scările mi-am dat seama că poate situația fizică în care se află și problemele de sănătate au făcut-o să nu fie prea drăguță cu lumea din jur. Am încercat să mă pun în locul doamnei, să mă gândesc ce frustrări aș fi putut acumula în timp și mi-am zis că pot să îndur să mă ignore, dacă așa dorește, dar eu nu pot sa trec pe lângă dânsa și sâ mă fac ca nu o văd. Zis și făcut! M-am înarmat cu zâmbete sincere și am salutat frumos, așa cum am fost invățață, de fiecare data când ne întalneam. Chiar și când se plimba împreună cu soțul și îi întâlneam pe stradă. Nu a durat mult și zâmbetele mi s-au întors, la fel și salutul. Doamna a fost prima care a inițiat o conversație, imi spune „scumpă”, iar eu nu pot decât să mă bucur că am ales să empatizez, įn loc să mă las condusă de un impuls de moment. 

Ne lovim zilnic de oameni triști, nervoși, irascibili. Interacțiunea cu ei ne poate schimba starea de spirit, chiar ar putea să ne strice ziua. Totul depinde de noi. Dacă încercăm ca în loc să reacționăm în aceiași manieră, să oferim un zâmbet, un răspuns calm pe un ton prietenos, chiar dacă nu vom reuși să schimbăm felul în care acele persoane simt în momentul respectiv, măcar nu vom intensifica trăirile negative. Cât despre mine, am o vorbă: chiar dacă acum 10 minute m-a enervat X, nu este vinovat Y. Astfel că nu am niciun motiv să-mi revărs asupra lui nervii. 

Să zâmbim, deci!